RSS

Arhive pe categorii: Comentarii

Avind mereu suflet de copil – Grigore Vieru…

albinuta1Se spune ca persoanele care au trait suferinta sunt cele mai ilustre .
Marele poet si pasarea limbii române , incomparabilul Grigore Vieru a simtit pe propria piele vremurile razboiului ,frigul și foametea la vîrsta cea mai nevinovata a vieții ,,Copilaria”.
Dar nimeni si nimic nu au reusit sa-i impuna vre-o dată o altă realitate pe care o depisteaza un copil ,el fiind un copil înfăsurat in blestemata sîrma ghimpată care i-a dominat cugetul pretutindeni , visa sa-și vada patria mamă să-i sarute pamîntul si iarba pe care in fiece dimineata de vara se asterne roua , precum îi saruta mîinile mamei sale umezite de lacrimi.
Acest copil al vremurilor crunte pentru Basarabia mereu cu privirea plapînda a vazut cum pasărea măiastra , adica limba noastra , zbatîndu-se de nenumărate ori în mîinile asupritorilor supravețuește și se înalța asupra tuturor nelegiuirilor și reușește sa încalzească sufletele românilor , precum soarele pamîntul. El a înțeles ca unul dintre puținii copii ai neamului că o țară fără limba e precum niște pui golași lipsiți de protecție paternă.
-Pui golasi cum stati în cuiburi
Fara plapumioare ?
-Ne’nvelim cu ale mamei
Calde aripioare

-Dar când mama nu-i acasa
Si ploita cerne?
-Ne-velim atunci cu frunza
Ramurii materne

-Daca n-o sa vina mama
Si-o sa cada frunza?
-Cum sa nu mai vina mama ?
-Cum sa cada frunza ?
Atît de multă bunatate și naivitate firească nu a mai nutrit-o nici un alt poet , prin versul simplu și profund comorile sale afisate pe hirtie își schimba sensul o dată cu înaintarea în vîrstă a cititorului. Această tactic de contemplare a durerii în versuri te fascinează prin niște adevaruri cunoscute de toți și întelese de puțini. Versul său este plin de muzicalitate , cine știe cîți copii au adormit cîntecele sale de leagan… Sunt sigură că pe foarte mulți și posibil că unii nici pină astazi n-I cunosc numele acestui izvor nesecat de inspirație. Ale sale sunt aceste gînduri minunate : ,,Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer –și nu vor mai fi nici copii atunci… De aceea el ne-a lasat o mare comoară pe care trebuie s-o aplicam doar cu scopuri nobile .
„Dragi feciori, pe-acest pamant, Nici eu vesnic nu mai sant, Nu sânt vesnic, voi pleca, Unde voi ma veti uita, Si de unde nimenea Nu s-a mai intors candva. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat. M-au pandit jivinele, M-a iubit si binele. Eu ma duc, copii cuminti, N-am averi sa le-mpartiti. Va las numai visul meu care a trudit din greu. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat. Intre voi, pe-a vietii scari, Sa nu fie suparari, Ca zilele pe pamant asa de putine sant. Si nu-i alt noroc mai drag decat fratele din prag. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat. Langa doina si izvor nu-i usor sa-ti fie dor, Nu-i usor sa fii curat pe pamant instrainat. Va las dorul cel durut si nadejdea de la Prut. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat.”
GRIGORE VIERU

 
3 comentarii

Scris de pe Ianuarie 29, 2009 în Comentarii

 

Tema: Eu cititorul, in dialog fascinant cu textul literar.

old_books_011
,, Fiecare carte joaca rolul unei chei ce poate deschide sali necunoscute ale castelului tau.”
Cartea este în viţa noastră un element central al creării unui psihic sănătos a unei culturi generale ,este sprijinul în cazul unei decăderi nervoase .
Ea ne face să fim mai buni ,ne ajută să trecem mai uşor peste greutăţile vieţii (iar acestea sunt numeroase),intr-un cuvânt ne întăreşte.
Pentru mine ea este un mod de comunicare şi reprezintă o ordonare a cuvintelor la formele lor cele mai expresive.A scrie este o artă deoarece trebuie să ai dar pentru a putea să realizezi ceva de calitate.Trebuie să ştii să împleteşti să aranjezii cuvintele în aşa fel încât cititorul să fie atras de ceea ce citeşte ,si să aibă posibilitatea să înveţe ceva din conţinutul lecturii.Sentimentele pot fi exprimate prin cuvinte dar nu oricare dintre ele ci doar acelea ce provin din inimă şi care sunt una şi una cu ceea ce simte autorul.
Nu se poate realiza un fel de “tablă a lui Pitagora” care să ne inveţe să potrivim cuvintele, să scriem.Scrisul se învaţa din practică din citirea operelor de mare valoare ale înaintaşilor nostri.Am citit nu putine carti care cu adevarat m-au ajutat sa inteleg unele lucruri pe care nici nu le banuiam.Voi incerca sa demonstrez aceasta prin citeva lucrari una din ele fiind ,,De neamul moldovenilor , din ce tara au iesit stramosii lor”de unicabilul cronicar , prin felul sau de-a scrie Miron Costin.Poate ca in nici-o alta lucrare de-a sa cronicarul nu iese in evidenta ca in Predoslavia la De neamul moldovenilor , marturisire dramatica a unui carturar patriot,care n-a putut suporta ,,ocarile”aduse acestui neam ,,de o seama de scriitori”. Indignarea lui se indreapta impotriva unor copisti ai cronicii lui Ureche, mai ales impotriva lui Simion Dascalul , ,,om de multa nestiinta si minte putina”, care afirmase ca moldovenii ar proveni , din tilharii de la Roma exilati pe teritoriul Daciei.Din aceasta lucrare am invatat ca , patriotismul , preocuparea pentru originea noastra romanica si convingerea ca romanii trebuie sa iasa din intunericul nestiinteise poate realiza doar datorita scrisului ,care e dator sa slujeasca adevarul. Iar daca veni vremea sa vorbesc despre adevaruri atunci capodopera neamului romanes ,, Balada populara Miorita” autorul careea nu este doar o singura persoana , ea a fost culeasa si de Vasile Alexandri care a publicat-o in cunoscuta sa culegere de literatura folclorica.Miorita fiind rezultatul unui proces de creatie seculara include in armonie perfecta un numar variabil de motive . Pe care se bazeaza intreaga opera si ele ne ofera noua cititorului acea sursa de curaj si sacrificiu in numele binelui si al eternului.
Pe o nota mai vesela imi permit sa includ in aceasta serie de lucrari studiate anul acesta si comedia ,,O scrisoare pierduta”de I.L Caragiale.Capodopera a dramaturgii romanesti,reprezentata pentru prima oara in 1884, ,,O scrisoare pierduta realizeaza o sinteza superioara intre satirizarea politicianismului epocii si surprinderea unor caractere uname cu valoare de generalitate .
Comicul de limbaj-in care Caragiale este maiestru-consta in caracterul evocator al numelor de personaje ,in greselile de exprimare (,,bampir” , ,,scrofulos”etc.), denotind incultura , si ticurile verbale care contribuie la imaginea caricaturala asupra personajelor (,,fix a lui Farfuridi, ,,curat al lui Pristanda).Ce ma facut sa indragesc aceasta opera este deznodamintul vesel si stilul parodic prin care se exagereaza ridicol ce nu-ti permite sa satai pasiv in timpul lecturii.Felul de-a face glume din necaz sa creezi haz ma ajuta si astazi atunci cind sunt in cadrul unui grup si ne intrecem la glume pe teme politice.
Daca e sa fac o generalizare la cele spuse in acest eseu atunci eu cred ca in orice arta ai nevoie , nu numai de talent ci si de un intreg bagaj de cunostinte teoretice , care se dobindeste ,inevitabil in timp.Experienta di carti dar si cea din viata , e foarte importanta pentru o persoana ce tinde spre perfectiune.Sunt o multime de sali care au usi si ele pot fi deschise doar cu o singura cheie ce poarta numele de”forta cuvintului”.
Iar cele trei reguli pe care le respect atunci cind imi aleg cartile pentru lectura sunt : 1) Nu citesc niciodata o carte mai nou de un an . 2)Citesc nu doar carti faimoase ci pe cele care imi provoaca curiozitate . 3)Mai intii de toate citesc cele mai valoroase opere ale neamului meu apoi pe cele din literatura universala , pentru ca cartile scrise de marii carturari romani detin comorile ce ma pot ajuta sa gasesc adevarata fericire.
Nu uit niciodata ca cartea este o grupare a cuvintelor ,cuvintele fiind rostite fiecare cu altă inimă deci cartea infăţişează inima în diferite posturi.
O carte este o provocare pt. fiecate dintre noi .
Nu trebuie decât să profităm de aceeastă imensă comoară ,să învăţăm să preţuuim.
O carte este o provocare pt. fiecate dintre noi .
Nu trebuie decât să profităm de aceeastă imensă comoară ,să învăţăm să preţuim.

 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 1, 2009 în Comentarii

 

Etichete: ,

Cainele si catelul

wallpapers_9768_1024x7682

Tema

Fabula „Cainele si caţelul” de Grigore Alexandrescu satirizează dorinţa celor care vor să panvină prin orice mijioace, să ajunga puternici prin ipocrizie, aroganţa şi amenintari. Autorul pune în discuţie prin intemnediul personajelor sale, întruchipate de animale personificate, principiul egalităţii între semeni.

Titlu

Titlul subliniaza confruntarea în planul ideilor dintre cele doua personaje, câinele si caţelul. Ele se afla în antiteza si reprezintă niste tipuri umane generale, pe care le putem întalni si astazi si totdeauna. Câinele este un simbol pentru omul nesincer, al carui ţel ascuns în spatele unor vorbe frumoase, dar ipocrite, este sa parvină, sa ajungă în randurile celor puternici. Caţelul întruchipeaza pe omul naiv, care dă crezare cu usurinţa cuvintelor frumoase si promisiunilor nesincere.

Universul operei

Fabula începe cu vorbele arogante ale dulăului Samson care îsi exprimă indignarea faţă de pretenţia celor mai puternici, precum lupii, că „preţuiesc ceva” prin originea lor nobilă. El consideră ca acest aspect este o întamplare si apreciază cu falsa modestie: „Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place”. În felul acesta, el critica lipsa de modestie a celor mai puternici decat el.

În sprijinul afirmatiilor sale, aduce exemplul tarilor civilizate în care exista egalitate. Cum societatea este în schimbare („lumea se ciopleste”), asteapta ca progresul sa se manifeste si in societatea noastra unde, din pacate, exista multa aroganţa din partea celor puternici: „Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste”. Pentru a fi cat mai convingator în ceea ce sustine, el aduce în discutie propriul sau exemplu. El afirma cu

tarie si cu falsa modestie că îi face placere cand este considerat un om obisnuit si

fiecare i se adresează cat mai simplu: „fieştecine stie / C-o am de bucurie / Cand toată

lighioana, macar si cea mai proasta, / Caine sadea îmi zice, iar nu Domnia voastra”.

În acest moment intervine povestitorul care priveste scena din exterior, aducand cateva precizari legate de timp si personaje: „Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare

Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare”. Prin cateva cuvinte, sunt portretizate

sumar cele doua personaje prezente: „un bou oarecare”, fara identitate precizata, un

animal puternic, dar tăcut, care nu intervine în discursul celuilalt. Samson este definit

drept „dulău de curte”, mai puţin puternic decat boul, dar mai zgomotos. El vrea să atragă atentia asupra sa si asupra ideilor pe care le sustine.

Scena este animata de interventia lui Samurache care, incurajat de cuvintele promiţătoare ale lui Samson, paraseste pozitia lui de „simplu privitor”, într-un elan de

fraternitate. El „S-apropie îndata / Sa-si arate iubirea ce are pentru ei: / «Gandirea

voastră, zise, îmi pare minunată, / Şi simtimentui vostru îl cinstesc, fratii mei.»”

Încantat de ideile expuse de Samson, el îsi arată admiratia fafa de mai puternicii ogrăzii, tratandu-i de la egal la egal, ca pe niste frati. Afirmatia lui Samurache starneste mânia lui Samson, uimit de îndrazneala bietului caţel. Pe un ton jignitor, îi răspunde amenintandu-l cu bataia: „Noi, fratii tai, potaie! / 0 sa-fi dam o bataie / Care s-o pomenesti.” El restabileste diferenţa de rang si putere dintre ei, coplesindu-l pe

Samurache cu jigniri pentru lipsa de respect pe care le-o aratase: „Cunosti tu cine

suntem, si ti se cade tie, / Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?” incercarea sarmanului catel de a se justifica este taiata cu autoritate si dispref, dulaul explicandu-i cu aroganţă adevaratul sens al cuvintelor sale: „Adevarat vorbeam / Ca nu iubesc mandria si ca uresc pe lei, / Ca voi egalitate, dar nu pentru caţei”. Morala este simplă: dulăul dorea egalitate cu cei mai puternici decat el, iar în fata celor slabi dorea sa menţina diferenţa de pozitie sociala, ca o certificare a puterii sale.

Moduri de expunere

Naraţiunea este realizata prin succesiunea de secvenţe care ţin de întamplarea petrecuta, transpusa în lumea animalelor.

Dialogul ramane modul de expresie dominant si prindpalul mijioc de caracterizare

a personajelor. Modul în care acestea vorbesc, tonul si atitudinea lor reflecta în chip

expresiv felul în care gandesc si sentimentele lor. Replicile vii dinamizeaza naratiunea,

transpunand întamplarea într-o mica sceneta, plina de viaţă si umor.

Descrierea este utilizata puţin, în cateva notaţii legate de caracterizarea personajelor, surprinzand plastic gesturi si atitudini: Samson, „dulău de curte”, „lătra

foarte tare”; Samurache „şedea la o parte / Ca simplu privitor”.

Personajele

Samson simbolizeaza dorinţa de parvenire vadită în discursul nesincer prin care cauta sa-i impresioneze pe ascultatorii sai. Minciuna îl ajuta sa-si susţina ideile si poziţia pe care o doreste egala cu a celor mari, cei de rang boieresc. Afisand o falsă modestie, el caută să atragă mulţimea de partea sa, iar prin tonul sforăitor, bazat pe argumente de ordin social-politic („lumea se ciopleste”, „În ţări civilizate / Este egalitate”), el vrea sa-i convinga pe cei simpli, care nu cunosc bine situaţia si pot fi usor manevraţi si păcăliţi de falsii politicieni. El susţine egalitatea între semeni, ceea ce se dovedeste a fi, în final, o minciuna.

Samurache este cel care cade prada primul ipocriziei si falsitatii lui Samson. Naiv si încrezator, el este atras de cuvintele promiţatoare ale dulaului „care lătra foarte

tare”. Credulitatea sa va fi sancţionata cu asprime chiar de Samson, care îi precizeaza

pe un ton jignitor („potaie”, „lichea nerusinata”) si plin de ameninţari („O sa-ţi dam o

bataie / Care s-o pomenesti”) care este adevaralul sens al cuvintelor sale: „Ca voi

egalitate, dar nu pentru caţei”. El îi arata astfel ca îi dispretuieşte pe cei mai slabi

decat el, pe care vrea sa-i menţina în starea lor de supunere fafa de cei puternici. Cand Samurache îsi arata sentimentele de admiratie si fraternitate fata de puternicul Samson, este repede pus la punct pentru îndrazneala lui de acela care doreste egalitatea cu cei „de neam mare”. Samurache, al carui nume sugereaza un om slab si naiv, greseste numai în masura în care crede promisiunile mincinoase ale lui Samson si nu asteapta sa vada faptele acestuia, care sa-i probeze cuvintele.

Al treilea persona] este „un bou oarecare”, un personaj neutru, care nu intervine în discuţie. El este un simplu martor al întamplarii. Prin puterea fizica pe care o are, el

este considerat de Samson ca facand parte din randul celor puternici, fiind un parvenit

recent. El asculta cu nepasare cuvintele lui Samson si faptul ca nu participa la discutie

poate demonstra ca reprezinta clasa nobililor, dar nu prin nastere, asa cum sunt vechii

boieri: „lupii, ursii si leii”, pe care Samson îi dispreţuieste. Faptul ca el nu sare nici în

apararea lui Samurache poate confirma ca este, în mod tacit, de partea lui Samson.

Un critic observă cu justete:”«Samson, dulau de curte ce lătra foarte tare», e un demagog, asemenea atatora care voiau egalitatea celor mijiocii cu cei mari, dar în nici un caz cu cei mici. Felul cum tipul se desprinde îndaratul animalului care-l simbolizeaza, felul cum boul se identifică cu parvenitul, ori vulpea cu demagogul liberal creeaza un comic scenic.”

Prozodia

Versurile cu o masură inegală poartă amprenta dialogului, transpun sentimentele pe care le traiesc personajele: falsa modestie transmisa prin versuri ample, sforaitoare si accesul de manie si uimirea redate prin versuri scurte.

Dialogul nu este segmentat prin strofe, pentru a fi cat mai natural. Rima este în general împerecheata, poetui nerespectand-o totusi în jocul firesc al replicilor. Versurile care exprima cuvintele lui Samurache au rima încrucisata. parcă pentru a fi în discordanţă cu spusele lui Samson. Intreaga prozodie devine un mijioc care se adauga în nuantarea dialogului, în realizarea unei libertati de expresie. Ritmul fabulei este neregulat, exprimand tonalitatea diferita a dialogului, a sentimentelor protagonistilor.

Fabula

Aceasta poezie reprezinta o fabula, respectiv o creatie epică povestind o întamplare prin intermediul unor personaje animaliere. Creatia satirizeaza ipocrizia si parvenitismul, cu scopul de a le îndrepta. Structura atesta existenţa fabulei, poezia avand doua parti: întamplarea si morala sau învaţatura, existenta la sfârşit si separata de prima parte printr-un spaţiu. Aceasta creatie, bazata pe dialog, are caracterul unei mici scenete. Alegoria reprezinta procedeui prin care ghicim ca oamenii se ascund în spatele mastilor de animale pentru a critica idei si sentimente: falsitatea, minciuna, vorbele goale fara acoperire In fapte, naivitatea etc. Personificarea ramane figura de stil centrala prin care se realizeaza acest transfer dinspre lumea animalelor spre lumea oamenilor, cu toate defectele care exista aid si pe care fabula ni le dezvaluie pentru a ne atrage atentia si a le îndrepta.

Realizarea artistică

Limba vorbită, cu accente populare („dobitoace”, „neam”, „se ciopleste”, „fiestecine”) sau neologice („civilizate”, „egalitate”, „capriţii”, „nobil”) subliniaza alternanţa de registre corespunzatoare oamenilor simpli sau celor puternici, boierilor.

Replicile personajelor, pline de naturalete, realizeaza un dialog viu, plin de umor,

la care concura constructiile exclamative („Cat îmi sunt de urate unele dobitoace, /[…]

Care cred despre sine ca pretuiesc ceva'”; „Noi, fratii tai, potaie!”) sau interogative

(„Noi, fratii tai?”, „Te-ntreb eu, ce ziceam?”). Formulele de adresare, depreciative,

accentueaza umorul: „potaie”, „lichea nerusinata”.

Figurile de stil utilizate in mod echilibrat confera si ele nota unui stil viu si natural

prin care animalele dobandesc însusiri umane, printre care si defecte pe care autorul le critica. Samson este echivalentui omului ipocrit, Samurache reprezinta omul naiv, iar boul arfi martorul nepasator.

Personificarea este figura de stil dominanta.

Epitetele evidenţiaza sugestiv trasaturi ale personajelor sau ale acţiunilor: „Gandirea […] îmi pare minunata”; „capriţii deşarte”; „raspunse Samson plin de mânie”; „lichea nerusinata”, „caine sadea” etc.

Comparaţia accentueaza postura unor personaje: „şedea la o parte / Ca simplu

privitor”.

Repetiţiile scot în evidenţa idei si sentimente cum ar fi egalitatea, fraternitatea:

„gandirea voastra… / Şi simtimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei”; „Noi, fraţii tai?„,

„Noi, fraţii tai, potaie!”.

Enumeraţiile accentueaza ipocrizia discursului: „unele dobitoace / Cum lupii, urşii, leii şi alte cateva”; „Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste”.

Figurile de stil subliniaza si ele oralitatea stitului, naturaleţea dialogului, care

sonfera fabulei caracteristicile unei scenete.

Ceea ce constituie esentialul acestei fabule a lui Grigore Alexandrescu este, în opinia criticilor: „dubla atitudine si alternare de limbaje a lui Samson, „dulău de curte ce lătra foarte tare”. Din atitudinile deosebite – amical deferentă faţa de bou si aspră faţă de caţel – din confruntarea frazelor sonore si însirate cu usurinţa cu cele câteva vorbe repezite cu care e pus la locul lui caţelul, se deseneaza tipul. […]

Dupa exemplul lui La Fontaine, Alexandrescu transforma fabulele în mici scenete, nu numai intensificand dialogul, ci urmarind pas cu pas acţiunea personajelor si

reprezentandu-le gesturile si mimica.”

 
11 comentarii

Scris de pe Noiembrie 6, 2008 în Comentarii

 

Etichete: , ,

,, Prin elogierea femeii mestesugarul Adam devine nemuritor.’’

Eternitatea , nu e doar un cuvint , ea reprezinta tot , trecutul , prezentul si viitorul . E cea mai cuprinzatoare realitate din cite exista , pentru ca din eternitate s-au nascut toate celelalte … ea raminind un izvor infinit si nedefinit . O putem asocia cu viata fiind ambele atit de mult dorite de toti muritorii.E bine sa cunosti pentru ce ai fost creat posibil ar aparea mai putin dorinta de-a fi si de-a ramine nemuritor . Dar ce se intimpla atunci cind nu esti creat ‘’nici ceresc , nici pamintesc , nici creator nici nemuritor ci tu fiind un mestesugar liber si independent fata de tine insuti ?” In acest caz totul este mult mai simplu si inedit fiind mestesugar ,, iti poti da acea forma pe care ti-o vei fi ales .” Probabil multi si-ar fi dorit sa se nasca mestesugari , pentru a putea devein pamintesti si nemuritori dar alesii Domnului sunt putini .Adam este unul dintre cei putini si eterni iar Manole este unul dintre cei multi care s-a luptat pentru a fi etern. Nimic nu-l impiedica pe cel ce traieste pe pamint sa devina asa cum isi doreste importantaeste dorinta de-a fi si de-a ramine cit mai mult in eternitate, iar pentru ca sa ajungi la un asemenea apogee trebuie sa iubesti oamenii si ceea ce faci in masura incalculabilului si alienabilului.

Dragostea pentru oameni si creatie este una cadou pe care Dumnezeu la dat o data cu crearea noastra. Cind Dumnezeu i-a insuflat lui Adam “suflarea de viata” i-a insuflat si dragostea , pentru ca doar ea este vesnica si nu depinde de timp . Dragostea nu consta in faptul nu ca noi am iubit pe Dumnezeu pentru ca ne este tata , ci in faptul ca el ne-a iubit pe noi , si-a trimis pe Fiul Sau ca Jertfa de ispasire pentru pacatele noastre . Dumnezeu a dat pe Fiul Sau s-a sufere pentru noi ca sa capatam mintuirea . Acesta a fost un act al caracterului Lui Dumnezeu care este dragostea. El nu a masurat pretul care trebuie sa-l plateasca pentru salvarea omenirii. Asemeni lui a procedat si Manole a daruit totul pentru creatiea sa, zidind-o pe Ana si pruncul sau el a devenit etern prin fapta sa .Observam aceeasi ordine de idei si in Biblie cartea tuturor cartilor si operelor .Dumnezeu si-a jertfit fiul , Manole sotia si copilul pentru a salva ceea ce iubesc mai mult decit orice – arta frumosului. De fiecare data nimic nu s-a putut crea fara ca femeia sa fie cel mai important element al creatiei.Mama lui Isus este Maria din Nazaret o fiinta care a semanat dragostea printer oameni prin fiul sau Isus astfel dind viata si eternitatii. Ana este si ea o fiinta nevinovata si absolut pura care datorita divinitatii sale si prin jertfirea de sine putea sa opreasca surparea zidurilor si contemplarea dragostei fata de Dumnezeu ce este slavit anume in manastiri si biserici.

Totusi cele mai importante personaje ale eternitatii si-a vietii ramine a fi Adam si Eva . Iar nemurirea lui Adam a fost asigurata de dragostea Evei care i-a demonsrat ca vesnicia traieste prin oameni si credinta. Si chiar daca femeile nu intotdeauna actioneaza rational dupa conceptiile imaginate de catre jumatatea lor , ele sunt stimuli care te fac sa iubesti cu adevarat , sa daruiesti totul pentru frumos.

Eva este numele general al tuturor femeilor , iar Adam e un nume colectiv , pentru tot neamul omenesc.

Numele de Eva semnifica viata , iar Adam a chemat numele femeii sale asa , fiindca este mama tuturor celor vii.

Viata vesnica fiind dragostea pe care i-a daruit-o Eva, la facut pe Adam un nemuritor spre idealul caruia e bine sa tindem…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 30, 2008 în Comentarii

 

Etichete: , ,

Caracterizarea Otiliei.

Romanul ,,Enigma Otiliei “ reuneste cea mai bogata galerie de personaje tipologice: avarul (Costache Giurgiuveanu), arivistul (Stanica Ratiu), “baba absoluta “(Aglae Tulea), alienatul mintal (Simion Tulea), fata batrina (Aurica), maniacal in devenire (Titi).

Din aceasta galerie de personaje eu voi selecta doar personalitatea Otiliei.

De fapt , romanul incepe si se incheie cu cite-o imagine a Otiliei (reconstruita de personajul- martor Felix –Sima).

Prima Otilie (cea vie) ii arata tinarului sosit in strada Antim ,,un cap prelung si tinar de fata , incarcat cu bucle , cazind peste umeri” si ii intinde cu franchete ,,un brat gol si delicat “, ultima Otilie (cea din fotografiea pe care Pascalopol i-o arata lui Felix ,in tren) este o imagine neinsufletita a unei doamne frumoase , cu linii fine , dar care nu mai era Otilia cea de alta data.

Intre cele doua moment se incheaga chipul Otiliei, faptura apartinind vietii si visului adolescentin, imaginea fetei este , inconjurata permanent, de o aura misterioasa, este pusa sub semnul tainei , pentru Felix , fata , pe care a iubit-o la optesprezece ani , ramine o Enigma.

In fiecare pagina a romanului , se simte prezenta suava si invaluitoare a acestei fapturi gingase , un amestec de exuberant si seriozitate , nebunatica si nestatornica asemeni trecerii tineretii: alergind prin gradina, catarindu-se pe stogurile de fin de la mosia lui Pascalopol, sau revarsindu-si preaplinul sufletesc in acordurile tumuloase ale pianului, Otilia reprezinta insasi feminitatea.

Din aceste trasaturi deriva gustul ei pentru lux, placerea calatoriilor , capriciilor marunte si chiar o anume doza de irationament (,,Imi vine uneori sa alerg (…) sa zbor (…), Vrei sa fugim? Hai sa fugim!”).

Tot prin  feminitate se naste si abilitatea cu care Otilia evolueaza intre iubirea platonica aproape mistica a lui Felix si cea potolit-crespulara a lui Pascalopol.Toti din jur sunt subjugati de aceasta feminitate deboranta si invaluitoare si cauta sa-i faca pe plac Otiliei.

Total dezinteresata de banii si averea lui Giurgiuveanu , sincera si sensibila la suferinta, Otilia are un suflet de artista, traind uneori lent , alteori intens, asa cum cinta la pian.

Eroina lirica de mare clasa , capabila de sentimente profunde si alese , uitind si iertind raul , daruindu-le celor din jur lucrurile si zimbetele ei, Otilia reprezinta , pentru Felix , ,,un factor feminine care-i lipsise”.

Conventia  vietii privita ca un joc este doar aparenta : esentialmente , Otilia este inteligenta , profunda si responsabila : dupa o noapte pura a logodnei lor mistice ,Otilia dezvaluie , in scrisoarea catre Felix , motivul plecarii ei : teama de a nu fi ,,o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor”.

Ca si in lirica eminesciana a visului de iubire, cei doi s-au intilnit , o clipa, in inalt ca doua pasari albe care se despart apoi , zimbind pe traiectorii diferite.

Lasindu-si iubitul ,, confundat in stele “, adica in lumea <<Ideii>> si a stiintei , Otilia va deveni o ,,Floare albastra “ pierduta in departarea amintirii si o ,,dulce minune” a mitului tineretii.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 23, 2008 în Comentarii

 

Etichete:

Caracterizarea doamnei Caliopi Georgescu din schita ,,Bacalaureat” de I.L Caragiale .

Se spune ca una din principalele trasaturi ale originalitatii lui Caragiale sta in faptul ca personajele sale au o trasatura de caracter specifica, care a fost numita amoralism.

Exceptie nu face nici doamna sau mai bine zis cucoana Caliopi Georgescu , care-i se atribuie si rolul principal in aceasta opera.Caracterul ei este unul fara scrupule si include unele elemente demonice observate in urmatoarele ei spuse: ,,-La nevoie se arata amicitia , sa vedem cit ne esti de prieten…”Tonul si gesticulatiile doamnei demonstreaza, faptul ca ea este lipsita de moralitate, prin modul in care-i vorbeste unei personae care nici nu banuia, ca doamna se indoieste de sinceritatea si prietenia de care da el dovada.Avea tot dreptul sa-l testeze insa nu in asa mod.

Chiar daca doamna Georgescu are un temperament mobil demonstrate in momentul cind il roaga pe prietenul sau sa se urce mai repede in trasura , ea este o persoana cu un nivel educational foarte redus si inteligenta sa mascata nu face fata situatiei.Da e adevarat ca doamna poate avea o viziune asupra realitatii si-a conceptiei de viata definite prin pragmatism si insistenta.

Desi este un personaj matur in plus de gen femenin comportamentul sau etico –moral are mai multe tangente cu unul a unui copil fatarnic , incapatinat , care priveste lucrurile fix .Lipsa de curaj a fost demonstrate de ea in momentul cind naratorul i-a zis ca ar fi mai bine sa mearga sotul sau la profesorul de morala.Fatarnicia ei am depistat-o in detaliile oferite de autor dovada exacta sunt numele oferite copiilor sai adica: Virgiliu,Horatiu si Homer.Parerea mea e ca o persoana modesta nu si-ar permite sa-si numeasca copiii asemeni unor mari personalitati ale antichitatii.

Un lucru e bine in aceasta lucrare ,aceasta e o schita si din fericire a fost compusa nu datata exact din viata.Intrind totusi mai aprofundat in esenta operei totusi vom gasi si acel graunte de realitate , deoarece totul e posibil iar viata e o drama in care personaje principale sunt oamenii.

 
22 comentarii

Scris de pe Mai 17, 2008 în Comentarii

 

Etichete: ,

,,SURSA VIETII.”

Frumusetile naturii uimesc si fascineaza lumea prin simple miscari si fenomene.Este un tablou, care-si schimba permanent culorile si pozitia obiectelor de pe el . Te lasa cu ochii larg deschisi atunci cind toate procesele si etapele de formare se desfasoara in jurul tau.E nemaipomenit de impresionant cind tu esti in centrul acestui izvor de creatie,care niciodata nu va seca.El v-a supravetui in pofida tuturor nelegiuirilor, binenteles ca nu va ramine neatinsa si indiferenta de acestea. O sa-si schimbe multe aspecte si ,dupa parerea mea, analizind influenta omului asupra cadrului natural, nu nu se va schimba spre bine.Va fi foarte dureros sa privim cum toate apele vor contine doar substante nocive , diferite boli si impuritati.Cum soarele lumineaza foarte puternic, prefacind totul in praf, creind iadul pe pamint.Imaginati-va cum va arata Terra peste citeva sute sau poate zeci de ani.Eu m-am intrebat de mai multe ori :,, spre ce mergem si unde vom ajunge cu atita nepasare?”Raspunsul il gasesc in fiece zi ,mergind pe strazile Chisinaului observ o indiferenta totala a populatiei fata de deseurile aruncate pe intreg spatiul terestru , iar situatia cu lacurile e foarte asemanatoare.Nu e de exclus si gradul inalt de poluare a aerului,care creste o data cu nepasarea si orbirea aceasta totala de materialism.E adevart ca in ultimele secole secole se aplica o serie de masuri pentru protectia mediului,nu sunt sigura ca aceasta e suficient, cred ca inceputul luptei ar fi educatia sanatoasa a societatii.
Omul este vinovat si raspunzator de consecinte ,cine daca nu noi suntem in marea majoritate consumatori ?!Chiar si atunci cind sadim diverse plante nu ne putem abtine sa nu introducem in sol ceva substante chimice ,care dupa aparente ar ajuta la o crestere mai rapida,iar profitul va fi mult mai mare.Bizar e faptul , ca nu ne intrebam :,,dar e sanatos si bine ceea ce facem?”
Analizind starea ecologica din tara noastra , vom constata , ca o serie de plante si animale sunt pe cale sau deja au disparut.Astfel de specii nu sunt una sau doua ci sute iar populatia are o reactie atit de intirziata… traindu-si viata intr-un paradis ce se distruge din temelie.
Mecanismele biologice se deregleaza din cauza insuficientei de aer curat si starea deplorabila a apelor.Nu e deajuns ca se produc cutemure de pamint,inundatii,incendii mai depunem si noi ceva condimente in aceasta mixtura otravitoare pe nume poluare.Lumea e cuprinsa intr-un cerc de foc care se inteteste odata cu degradarea societatii.Daca fiece cetatean din aceasta tara ar respecta unele legi si actiuni adoptate de ecologisti atunci as mai zice si eu ca oamenii isi iubesc viata cu adevarat.
In fine cel mai important e sa nu nimicim radacinile care ne mentin.Intre om si natura mereu exista o relatie de interdependenta foarte strinsa.Faptul ca depistam astazi asemenea lucruri uluitoare e dezastruos .Asa sunt unii, nu detin maiestria de-a iubi cu adevarat ceea ce li se ofera…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 16, 2008 în Comentarii

 

Etichete: , ,