Avind mereu suflet de copil – Grigore Vieru…

Se spune ca persoanele care au trait suferinta sunt cele mai ilustre .
Marele poet si pasarea limbii române , incomparabilul Grigore Vieru a simtit pe propria piele vremurile razboiului ,frigul și foametea la vîrsta cea mai nevinovata a vieții ,,Copilaria”.
Dar nimeni si nimic nu au reusit sa-i impuna vre-o dată o altă realitate pe care o depisteaza un copil ,el fiind un copil înfăsurat in blestemata sîrma ghimpată care i-a dominat cugetul pretutindeni , visa sa-și vada patria mamă să-i sarute pamîntul si iarba pe care in fiece dimineata de vara se asterne roua , precum îi saruta mîinile mamei sale umezite de lacrimi.
Acest copil al vremurilor crunte pentru Basarabia mereu cu privirea plapînda a vazut cum pasărea măiastra , adica limba noastra , zbatîndu-se de nenumărate ori în mîinile asupritorilor supravețuește și se înalța asupra tuturor nelegiuirilor și reușește sa încalzească sufletele românilor , precum soarele pamîntul. El a înțeles ca unul dintre puținii copii ai neamului că o țară fără limba e precum niște pui golași lipsiți de protecție paternă.
-Pui golasi cum stati în cuiburi
Fara plapumioare ?
-Ne’nvelim cu ale mamei
Calde aripioare

-Dar când mama nu-i acasa
Si ploita cerne?
-Ne-velim atunci cu frunza
Ramurii materne

-Daca n-o sa vina mama
Si-o sa cada frunza?
-Cum sa nu mai vina mama ?
-Cum sa cada frunza ?
Atît de multă bunatate și naivitate firească nu a mai nutrit-o nici un alt poet , prin versul simplu și profund comorile sale afisate pe hirtie își schimba sensul o dată cu înaintarea în vîrstă a cititorului. Această tactic de contemplare a durerii în versuri te fascinează prin niște adevaruri cunoscute de toți și întelese de puțini. Versul său este plin de muzicalitate , cine știe cîți copii au adormit cîntecele sale de leagan… Sunt sigură că pe foarte mulți și posibil că unii nici pină astazi n-I cunosc numele acestui izvor nesecat de inspirație. Ale sale sunt aceste gînduri minunate : ,,Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer –și nu vor mai fi nici copii atunci… De aceea el ne-a lasat o mare comoară pe care trebuie s-o aplicam doar cu scopuri nobile .
„Dragi feciori, pe-acest pamant, Nici eu vesnic nu mai sant, Nu sânt vesnic, voi pleca, Unde voi ma veti uita, Si de unde nimenea Nu s-a mai intors candva. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat. M-au pandit jivinele, M-a iubit si binele. Eu ma duc, copii cuminti, N-am averi sa le-mpartiti. Va las numai visul meu care a trudit din greu. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat. Intre voi, pe-a vietii scari, Sa nu fie suparari, Ca zilele pe pamant asa de putine sant. Si nu-i alt noroc mai drag decat fratele din prag. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat. Langa doina si izvor nu-i usor sa-ti fie dor, Nu-i usor sa fii curat pe pamant instrainat. Va las dorul cel durut si nadejdea de la Prut. V-am crescut, v-am ridicat, Ma pot duce, Ma pot duce impacat.”
GRIGORE VIERU

Reclame